Frendo Spur

Traseul pe care s-a ajuns prima data la Aiguille du Midi, un traseu superb de mixt, cu o lungime de stanca 5c si o lungime de gheata 70°/85° ca si crux-uri.

Frendo Spur: D, III 4, 1500m

Pandeam deja de ceva timp ca Eperon Frendo sa intre in conditii ; de fapt el tot intrase in conditii, dar atunci nu eram noi disonibili. Iar cand eram noi hotarati, nu se scutura el de zapada sau din contra se scutura chiar prea mult …de pietre. Am asteptat sa mai treaca din valul de caldura ce se napustise asupra Chamonix-ului si vineri seara impreuna cu Mihnea si Mihai ne instalam bivouacul la Plan d’Aiguille cat mai aproape de morena. Mâncăm linistiti pe un bolovan si admiram peretele. Partea superioara a crestei se afla in nori iar peretele mi se pare mai gri decat deobicei ; un gri  frumos, dar care tot imi da fiori. Mi se pare ca in aer pluteste o atmosfera grea iar zgomotul pietrelor care cad neincetat imi insufla o anumita teamă. Incep intrebarile : dar sigur e in conditii ? cam cad pietre. Da, stiu, e pe cresta, acolo nu cad, dar totusi…dar panta de zapada de la iesirea din traseu ? nu e prea cald ? mi se pare prea cald,  daca o sa inotam in zapada pana la brau ? Avalansa ? Da, stiu, suntem pe creasta, si totusi… Imi impartasesc temerile cu Mihnea si Mihai, care imi raspund foarte laconic ca…e ok. Ma cam enerveaza ! Sunt ei inconstienti sau eu prea stresata ? Totusi, bubuitul neincetat al bolovanilor ma face sa-mi pun intrebarea ce cautam acolo. Incredibil, imi zic in sinea mea : atata mi-am dorit sa fac traseul asta si acuma aflandu-ma in fata lui, ma simt ca un pui de gaina. Frica si temerile vin cu varsta , nu stiu ce cauta la mine ! … si firul gandurilor mele,  se face ghem ...si  tot creste....Ma intreb, cum stii cand e vorba de intuitie, de care trebuie sa asculti, sau cand doar frica ?

Se lasa seara si baietii se culca ; eu parca nu am stare, tot dau târcoale rucsacului si îmi continui şirul intrebarilor : oare n-o sa-mi fie frig ? am luat tot ce-mi trebuie ? nimic in plus ? daca nu mă mişc destul de rapid si vor sta dupa mine ? daca imi va fi frig la noapte si n-o sa pot dormi ? si din nou nemernicele alea de pietre ce cad !  Uf! Norii s-au ridicat de pe creasta si acum se vede peretele in intregime ; dau din umeri si incerc sa ma consolez : asta e, sunt aici, nu mai e cale de intoarcere. Ma bag in sacul de dormit si prin gaurica ramasa, ca sa intrerup firul gandurilor (oricum ghemul se facuse destul de mare ),  incep sa numar stelele cum apar, 1,2,3…20 si somn !

E doua noaptea, ma anunţa zbârnâitul ceasului ; constat ca am dormit foarte bine ! M-am trezit cu o alta stare de spirit. Nu mai e timp de ganduri si indoieli! Ma uit la perete si abia astept sa intram in traseu ! Mi-a revenit motivatia in cele cateva ore de somn, nu mai imi fac griji de nimic, decat cum sa fiu cat mai eficienta. Coboram pe morena, facem plinul de apa si continuam sa urcam pana la panta de zapada unde ne punem coltarii si ne legam in coarda. Inaintam rapid pe zapada, facem un zig zag intre doua crevase, mai trecem peste una şi ajungem la intrarea efectiva in traseu la 5 fara 10 min. Intrarea  e usoara, o adunatura de pietre si pietricele pe care ne miscam pîş, pîş, ca pisicile,  Mai de sus vedem câteva luminite apropiindu-se destul de rapid pe partea de zapada. Ma bucur ca am intrat primii si chiar daca ne vor depasi pe parcurs, macar pe prima parte, cea mai friabila, nu am avut pe nimeni in fata noastra. M. porneste cap si mi se pare ca la inceput ne miscam chiar bine. Mi-au disparut toate temerile din seara precedenta si ma bucur mult ca suntem in sfarsit in Frendo !!! Ma caţar cu placere si incerc sa ma misc cat mai eficient prin toate fisurile alea. Mergem concomitent si inaintam rapid. Soarele apare si el si ne lumineaza toata valea. Ne depasesc 2 echipe de cate 2  si ma intreb, noi ne cataram asa incet sau ei asa repede ?!? Cu toate ca….atunci cand dau de greu,  se cam cramponeaza si o ia Mihai  inainte. Dupa prima parte a traseului urmeaza un zig zag pe fisuri. Ajungem la un fel de diedru vertical unde vad ca toti s-au cam chinuit sa treaca si imi dau seama ca nici pentru mine nu va fi prea usor. Dar asta e, trebuie sa trec. Ma pozitionez prost, ma inghesui in diedru, ma blochez, mi se pare ca voi pica, Mihnea imi tot zice ca nu voi pica, vad un anou, trag de el, scot niste sunete dubioase si taras reusesc sa trec de el.

Suntem pe creasta si urmeaza o portiune destul de usoara pe care incerc sa ma misc mai rapid. Ajungem la Mihai in regrupare si in fata noastra se ridica un perete mai vertical plin de diedre, hornuri si fisuri. Agatam de Mihai toate buclele, anourile, friendurile si nucile culese de pe drum si o ia din loc ; intra in perete mai in dreapta uneia dintre echipe pe un diedru foarte misto. Astept sa se intinda coarda si pornesc si eu iar in urma mea Mihnea. Mi se agata coarda si tragand tare de ea, imi pica o piatra fix pe mana. Totul a fost asa rapid ca nu am mai avut timp sa reactionez. Simt ca ma doare un pic, dar nu prea tare, deci ma gandesc ca nu-i grav. Hiuh ! Sangele tasneste imediat dintr-o taietura ; daca mi s-ar fi intamplat asta acasa, probabil as fi alergat imediat sa-mi pun alifie si un leucoplast, aici il sterg doar de pantaloni si...in sus ! Catararea e mai interesanta decat pana acum, necesita mai multa atentie si o mai buna pozitionare (la care niciodata n-am stat prea grozav). Ma ajuta mult faptul ca il simt pe Mihnea permanent langa mine, ca ma incurajeaza si imi da sfaturi de cum sa ma pozitionez mai bine. Pana trecem de primul tanc, catararea e tot asa de frumoasa si reusesc in sfarsit sa inteleg cat de cat ce-i cu fisurile alea, cum sa le apuc si sa ma folosesc de ele, fara sa ma tarasc prea mult. Ajungem la o surplomba, crux-ul traseului. Ma tot uit, fac cateva tentative de ridicare dar revin inapoi ; ar trebui sa ma tin de o fisura, dar nu reusesc nici cum sa o incarc. Gasesc niste riglete mai pentru degetele mele si dupa ce ma zbat putin reusesc sa trec. Mihnea si Mihai trec cu ajutorul fisurii fara nici o problema…

Ocolim al doilea tanc prin stanga si vedem in sfarsit panta de zapada. Ajungem la o platforma in josul careia sunt vizibile niste urme pe zapada, insa coarda o ia in sus. Ne tot uitam, ne tot gandim si in final o luam si noi tot in sus, daca acolo-i capul…Ajunsi la Mihai si la soare, ne punem coltarii, scoatem pioletii, bem o gura de apa, mancam un baton de cereale si inainte ! E ora 12 si déjà se vede Aiguille du Midi ; mi se pare ca suntem foarte aproape si imediat ajungem (nu avea sa fie chiar asa  de « imediat »)

Vedem celelalte echipe care nu sunt cu mult in fata noastra, dar care aveau sa dispara in curand dupa un tanc. Ieisirea din traseu se poate face ori prin dreapta tancului (cea mai usoara varianta, insa mai lunga), ori prin stanga lui, ce implica o portiune de gheata mai inclinata de 80°-85°. Alegem sa iesim prin stanga. Mihai porneste pe creasta de zapada buna si noi dupa el. In spatele nostru se afiseaza o priveliste superba asupra oraselului din vale. Mihai inainteaza din ce in ce mai incet si se tot opreste. Ma tot intreb de ce merge asa incet si incep sa ma cam enervez. Ajung si eu in curand la portiunea aia si inteleg de ce a incetinit ritmul ; zapada buna de pe creasta pe care puteam alerga s-a transformat brusc intr-o gheata foarte proasta ; de fiecare data cand scot pioletul, scot si o farfurie de gheata care o ia la vale ; panta devine mai inclinata si nu trece mult timp si simt ca-mi iau gambele foc. Mihai regrupeaza dupa un bolovan ramas solitar in mijlocul pantei de gheata si de acolo preia Mihnea conducerea. Ocolim tancul prin stanga, mergand tot pe o gheata prosta in stanga stancii. Cu toate ca Mihnea nu pune prea multe asigurari si toti 3 tragem fara oprire, mi se pare ca inaintam destul de incet. Nu ne asteptam ca partea de iesire sa ne ia atat timp, dar ce sa faci cu asa o gheata…Ajungem la cruxul portiunii de gheata, panta de 80°-85° grade de care ma temeam cel mai mult. Surprinzator mi se pare ca ma misc cel mai bine pe ea, chiar imi face placere si incerc sa savurez catararea. Imediat dupa panta mai verticala ajungem la Mihnea si vedem linia despartitoare dintre zapada si cer : am ajuns ! Pornesc eu inainte (asa, la sfarsit de traseu :p) pe o zapada mai prosta la inceput apoi din ce in ce mai buna. Imi simt picioarele obosita, dar imi propun sa nu ma opresc decat o data pana sus. Soare, caldura, ceva lume care se uita de unde apar oameni de acolo si … Aiguille du Midi ! Am un zambet larg pe fata si inaintez rapid ca sa poata veni si Mihnea sa-i sar in brate.

In sfarsit, Frendo !

Galerie foto

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele ture ale membrilor nostri

PARTENERII NOSTRI

Mewi

Sponser

Compressport

Marmot

Artmatch